Dictionar juridic

Ordin de plata

Titlu de credit emis de posesorul unui cont bancar (ordinator), adresat bancii care gestioneaza depozitul bancar respectiv, prin care titularul contului solicita bancii sa plateasca o anumita suma de bani unei alte persoane, denumita beneficiar.

Ordinul de plata este revocabil, plata putand fi sistata de catre ordinator, in orice moment.

Ordinul de plata poate fi letric, cand plata se efectueaza pe baza unei scrisori adresate bancii, si telegrafic, cand banca realizeaza ordinul de plata pe baza unui telefon sau telex. De asemenea, ordinul de plata poate fi si electronic, realizat pe internet, online, prin intermediul site-urilor bancilor.

In functie de documentele date de beneficiar, ordinul de plata poate fi simplu, cand suma este incasata de la banca pe baza unei chitante eliberate de beneficiar, si documentar, cand beneficiarul trebuie sa prezinte bancii si documentele care atesta livrarea marfurilor sau prestarea de servicii.

O plata dintr-un cont la banca se face in baza unui ordin de plata.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X W Y Z

281 Documente Anexe la Codul Muncii