Legea Societatilor (legea 31/1990)

Articolul 36 - Cererea de inmatriculare a societatii in registrul comertului 1

(1) In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, daca este cazul, primii membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere ori un imputernicit al acestora vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Ei raspund in mod solidar pentru orice prejudiciu pe care il cauzeaza prin neindeplinirea acestei obligatii. 

(2) Cererea va fi insotita de:

  1. actul constitutiv al societatii;
  2. dovada efectuarii varsamintelor in conditiile actului constitutiv;
  3. dovada sediului declarat si a disponibilitatii firmei;
  4. in cazul aporturilor in natura subscrise si varsate la constituire, actele privind proprietatea, iar in cazul in care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; 
  5. actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati;
  6. declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a primilor administratori si, dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere si, daca este cazul, a primilor cenzori, ca indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege; 
  7. alte acte sau avize prevazute de legi speciale in vederea constituirii. 

   (3) Abrogat prin punctul 26. din Lege nr. 441/2006 incepand cu 01.12.2006.

Articolul 37 - Controlul legalitatii 1

(1) Controlul legalitatii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului se exercita de justitie printr-un judecator delegat.

(2) La inceputul fiecarui an judecatoresc, presedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comertului unul sau mai multi judecatori ai tribunalului.

(3) Judecatorul delegat va putea dispune, prin incheiere motivata, efectuarea unei expertize, in contul partilor, precum si administrarea altor dovezi.

Articolul 38 - Raportul de evaluare 1

(1) La societatile pe actiuni, daca exista aporturi in natura, avantaje rezervate oricarei persoane care a participat la constituirea societatii sau la tranzactii conducand la acordarea autorizatiei, operatiuni incheiate de fondatori pe seama societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, judecatorul-delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, unul sau mai multi experti din lista expertilor autorizati. Acestia vor intocmi un raport cuprinzand descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si vor evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb, precum si alte elemente indicate de judecatorul-delegat.

(2) Fondatorii vor depune raportul in termen de 15 zile de la data aprobarii sale la oficiul registrului comertului. Registrul comertului va transmite o notificare cu privire la aceasta depunere catre Regia Autonoma «Monitorul Oficial», pentru a fi publicata pe cheltuiala societatii.

(3) In cazul societatilor comerciale constituite prin fuziune sau divizare nu este necesara intocmirea raportului prevazut la alin. (1) si depunerea sa la oficiul registrului comertului in conditiile dispozitiilor alin. (2), daca proiectul de fuziune sau divizare a fost supus examinarii unui expert independent potrivit dispozitiilor art. 2433 alin. (1)-(4).

Articolul 39 - Interdictii privind expertii 1

Nu pot fi numiti experti:

a) rudele sau afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv ori sotii acelora care au constituit aporturi in natura sau ai fondatorilor;

b) persoanele care primesc, sub orice forma, pentru functiile pe care le indeplinesc, altele decat aceea de expert, un salariu ori o remuneratie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi in natura;

c) orice persoana careia, ca urmare a relatiilor sale de afaceri, de munca sau de familie, ii lipseste independenta pentru a realiza o evaluare obiectiva a aporturilor in natura, potrivit normelor speciale care reglementeaza profesia.

Articolul 40 - Autorizarea constituirii si inmatricularii societatii

(1) In cazul in care cerintele legale sunt indeplinite, judecatorul delegat, prin incheiere, pronuntata in termen de 5 zile de la indeplinirea acestor cerinte, va autoriza constituirea societatii si va dispune inmatricularea ei in registrul comertului, in conditiile prevazute de legea privind acest registru.

(2) Incheierea de inmatriculare va reda, dupa caz, mentiunile actului constitutiv prevazute la art. 7 si 8.

Articolul 41 - Data de la care societatea este persoana juridica

(1) Societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului.

(2) Inmatricularea se efectueaza in termen de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat prin care se autorizeaza inmatricularea societatii comerciale.

Articolul 42 - Filialele

Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si se infiinteaza in una dintre formele de societate enumerate la art. 2 si in conditiile prevazute pentru acea forma. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.

Articolul 43 - Sucursalele si celelalte sedii secundare 1

(1) Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor functiona.

(2) Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata.

(3) Celelalte sedii secundare - agentii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului de la sediul principal.

(4) Nu se pot infiinta sedii secundare sub denumirea de filiala.

Articolul 44 - Sediile secundare ale societatilor straine

Societatile comerciale straine pot infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, filiale, precum si sucursale, agentii, reprezentante sau alte sedii secundare, daca acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

Articolul 44 1 - Dobandirea unui bun de la un fondator sau actionar 1

(1) Dobandirea de catre societate, intr-un interval de cel mult 2 ani de la constituire sau de la autorizarea inceperii activitatii societatii, a unui bun de la un fondator ori actionar, contra unei sume sau a altor contravalori reprezentand cel putin o zecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusa aprobarii prealabile a adunarii generale a actionarilor, precum si prevederilor art. 38 si 39, va fi mentionata in registrul comertului si va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si intr-un ziar cu larga raspandire.

(2) Nu vor fi supuse acestor prevederi operatiunile de dobandire efectuate in cadrul activitatii curente a societatii, cele facute din dispozitia unei autoritati administrative sau a unei instante judecatoresti si nici cele facute in cadrul operatiunilor de bursa.

Articolul 45 - Depunerea semnaturilor reprezentantilor societatii

(1) Reprezentantii societatii sunt obligati sa depuna la oficiul registrului comertului semnaturile lor, la data depunerii cererii de inregistrare, daca au fost numiti prin actul constitutiv, iar cei alesi in timpul functionarii societatii, in termen de 15 zile de la alegere.

(2) Dispozitia alineatului precedent se aplica in mod corespunzator si conducatorilor sucursalelor.

Tematici Drept comercial | Societati comerciale

Fisa actului

Legea 31/1990 privind societatile a fost publicata in
Monitorul Oficial partea 1, nr. 126 din 17 noiembrie 1990
Emitent: Parlamentul Romaniei
Data intrarii in vigoare: 17 decembrie 1990

Numar republicari: 2
Ultima republicare in: Monitorul Oficial partea 1, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004

Denumirea initiala a fost "Legea Societatilor Comerciale", insa a fost modificata in "Legea Societatilor" prin art. 18 (1) din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Actul a fost modificat prin

Ascunde
281 Documente Anexe la Codul Muncii