Legea Societatilor (legea 31/1990)

Articolul 264
Numirea lichidatorilor (SA, SCA)

Din lipsa unui titlu oficial, articolul a fost denumit de catre Rubinian

(1) Numirea lichidatorilor in societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se face de adunarea generala, care hotaraste lichidarea, daca, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel.

(2) Adunarea generala hotaraste cu majoritatea prevazuta pentru modificarea actului constitutiv.

(3) In cazul in care majoritatea nu a fost obtinuta, numirea se face de tribunal, la cererea oricaruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociati, cu citarea societatii si a celor care au cerut-o. Hotararea este supusa numai apelului.

Adnotãri
Modificãri
Modificari prin legea 76/2012

Alineatul (3) a fost modificat prin art. 18 (29) din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Textul anterior era urmatorul:

(3) In cazul in care majoritatea nu a fost obtinuta, numirea se face de tribunal, la cererea oricaruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociati, cu citarea societatii si a celor care au cerut-o. Impotriva sentintei tribunalului se poate declara numai recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare.

Acte conexe
Modificãri
Modificari

Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 180. din Legea nr. 441/2006.

Acte conexe

Tematici Drept comercial | Societati comerciale

Fisa actului

Legea 31/1990 privind societatile a fost publicata in
Monitorul Oficial partea 1, nr. 126 din 17 noiembrie 1990
Emitent: Parlamentul Romaniei
Data intrarii in vigoare: 17 decembrie 1990

Numar republicari: 2
Ultima republicare in: Monitorul Oficial partea 1, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004

Denumirea initiala a fost "Legea Societatilor Comerciale", insa a fost modificata in "Legea Societatilor" prin art. 18 (1) din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Actul a fost modificat prin

Ascunde
281 Documente Anexe la Codul Muncii